Emil Băcilă ( 1926, Blaj – 1990, Cluj-Napoca) a fost pictor, grafician, artist decorator și profesor la Institutul de Artă „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Cariera lui artistică jalonează, mai mult chiar, se confundă cu istoria postbelică a acestui „accelerator” de talente care a fost noua instituție de învățământ artistic superior creată la Cluj Napoca,  în anul 1948. A făcut parte din prima generație de studenți (1948 – 1953), evoluând prodigios de la poziția de asistent (1953), profesor, șef de catedră, decan, până la cea de rector în anul 1990. De numele lui se leagă zbuciumul unei întregi generații de artiști care au creat prestigiul unei școli timp de 50 de ani : de la prima generație de „profesori” recrutați din ambianța burgheză a artei românești interbelice (Aurel Ciupe, Kos András, Kovács Zoltán, Romul Ladea, Petru Abrudan, Abodi Nagy Béla, Andrássy Zoltán, Bene Jószef, Teodor Harșia,  Miklóssy Gábor, etc.), la generația artiștilor afirmați de pe băncile institutului, evoluând sub opresiunea modelului socialist (Theodor Botiș, Ghiorghi Apostu, Paul Sima, Vasile Crișan, Liviu Florean, Erdős Tibor, Veress Pál, Feszt Ladislau, Leonid Elaş, Ana Lupaş, Mircea Spătaru, Deák Ferenc, etc.) și până la noua generație care a debutat furtunos după anii 1990 (Adrian Ghenie, Mircea Suciu, Victor Man, Marius Bercea, George Savu, etc.), sub sigla atât de onorantă a noii „Școli de la Cluj” și „modelele” lor profund inspiratoare (Ana Lupaș, Mircea Spătaru, Corneliu Brudașcu, Nicolae Maniu, Ioan Sbârciu, Ioachim Nica, Cornel Ailincăi, Florin Maxa, Ioan Horvath Bugnariu, Radu Solovăstru, Ioan Rusu, Alexandru Păsat, Raveca Ana Brânzaș, Deák Beke Éva, etc.).  (Vasile Radu)

.